Bine v-am regăsit! Știm că scumpirile din piața imobiliară rezidențială sunt cauzate de preferința noastră a românilor de a locui în propria casă, dar și de entuziasmul vânzătorilor.
Creditarea achizițiilor rezidențiale are o dinamică complicată anul acesta. Perspectiva încheierii programului Prima Casă și calificarea mai ușoară la un credit ipotecar datorită creșterii veniturilor au încurajat volumul tranzacțiilor imobiliare.
Totuși, evoluția îngrijorătoare a ROBOR și starea de incertitudine a economiei au temperat puțin avântul creditului ipotecar rezidențial.
Per total și la nivel național, în iulie 2018, s-au vândut cu 17 la sută mai puține imobile ca în 2017. Însă peste 60 la sută dintre cele 44 de mii de imobile au fost cumpărate prin credit ipotecar, în creștere cu aproape 20 de puncte procentuale față de iulie 2017.
Pentru a înțelege mai bine tendințele următorilor ani, ne îndreptăm atenția către evoluția construcțiilor noi, care au scăzut cu 0,9 la sută în prima jumătate a anului.
Constatăm pe baza ultimelor date statistice o scădere de 25 la sută pe segmentul rezidențial, ceea ce indică o creștere notabilă pe cel nerezidențial.
Constructorii s-au concentrat mai mult pe segmentul business, fie că vorbim despre spații industriale, comerciale sau clădiri de birouri.
Astfel, volumul total al spatiilor nerezidențiale deja livrate sau în curs de livrare în 2018, este cu peste 50 la sută mai mare comparativ cu anul precedent. Parțial, această creștere este dată și de unele proiecte a căror finalizare a fost amânată de anul trecut.
Detalii suplimentare pe aceasta temă găsiți pe pagina noastră de facebook. Vă dau întâlnire și săptămâna următoare când vorbim despre studenti si imobiliarele. Numai bine!
Evoluție contracte vânzare-cumpărare:
• 2018:
o 44.430 imobile
o 26.781 ipoteci (60%)
• 2017:
o 53.498 imobile
o 22.528 ipoteci (42%)
Sursa: ANCPI (case, terenuri, apartamente)
Livrare proiecte business în 2018:
• Spații industriale: +67%
• Spații retail: +43%
• Spații birouri: +35%
Sursa: Activ Property Services