Veridice 528 – Persoanele Juridice – Impozitarea Clădirilor Mixte în 2022

Pentru că încă ne aflăm în perioada de calcul și de plată a impozitului pe clădiri, continuăm discuția despre tipuri de situații problematice în mod inutil. De ce problematice? Pentru că nivelul de ambiguitate din Codul Fiscal încă dă bătăi de cap atât contribuabililor cât și autorităților locale. Astăzi vom detalia cazul impozitării clădirilor mixte deținute de persoane juridice.

Clădirile cu utilizare mixtă aparținând persoanelor juridice, la fel ca în cazul persoanelor fizice, sunt acele imobile care au și utilizare rezidențială și nerezidențială. De exemplu, firme care dețin clădiri cu magazine sau birouri la parter și apartamente de locuit la etaj.

Persoane Juridice – Clădiri Mixte

Utilizare mixtă:

  • Nerezidențială = spații comerciale
  • Rezidențială = spații de locuit

Cotele de impozitare (PJ):

  • Clădiri rezidențiale = 0,08% – 0,2%
  • Clădiri nerezidențiale = 0,2% – 1,3%
  • Clădiri Mixte =
    suprafață rezidențială x %
    + suprafață nerezidențială x %

Modificările legislative recente au simplificat metodologia de calcul a valorii impozabile a părții nerezidențiale pentru clădirile aparținând persoaneor fizice, detalii pe care le-am prezentat în ultimele două emisiuni. Din păcate prevederile privind clădirile cu utilizare mixtă aparținând persoanelor juridice au rămas nelămurite.

Persoane Juridice – Clădiri Mixte

Diferențe în legislație:

  • Simplificată pentru PF
  • Nelămurită pentru PJ

Există trei diferențe de abordare în aplicarea Codului Fiscal între cele două tipuri de categorii de contribuabili în cazul clădirilor cu utilizare mixtă. (1) Metodologia de stabilire a valorii impozabile. (2) Cine face acest lucru – primăria sau un evaluator autorizat. Și (3) structura declarațiilor de impunere depuse la autoritățile locale care nu seamănă pentru PF și PJ.

Persoane Juridice – Clădiri Mixte

Diferențe PF vs. PJ:

  1. Metodologia de
    stabilire valoare impozabilă
  2. Autor valoare impozabilă diferit
    primărie vs. evaluator autorizat
  3. Declarații de impunere diferite

Reamintesc că pe baza modificărilor din ultimii doi ani ale Codului Fiscal, în cazul persoanelor fizice nu se mai justifică realizarea unui raport de evaluare pentru clădirile cu utilizare mixtă. Contribuabilul declară pe proprie răspundere suprafețele rezidențială și nerezidențială. Valoarea impozabilă este stabilită de primărie și este unică pentru ambele suprafețe, numai cota de impozitare diferă între utilizare rezidențială și nerezidențială. Această simplificare a fost posibilă pentru că primăria deține toate informațiile pentru a calcula atât valoarea impozabilă cât și impozitul.

Impozitare Clădiri Mixte

1. Cazul PF

  • Nu mai este necesar raport de evaluare
  • Contribuabil declară suprafețele în mp
    rezidențială + nerezidențială
  • Primăria are toate info
    – primăria stabilește valoarea impozabilă (unică)
    – primăria stabilește cotele de impozitare
    – primăria calculează impozitul datorat

În cazul persoanelor juridice primăriile nu dețin informații în bazele lor de date privind suprafețele clădirilor. Deci nu pot aplica aceeași manieră de lucru ca în cazul persoanelor fizice. Cauza principală este conținutul declarației de impunere solicitată persoanelor juridice care nu include și suprafețe în mp. Din acest motiv, pentru firmele care dețin clădiri mixte, este în continuare nevoie de realizarea și depunerea la primărie a unui raport de evaluare pentru ambele suprafețe – rezidențială și nerezidențială.

Impozitare Clădiri Mixte

2. Cazul PJ

  • Este necesar raport de evaluare
    suprafață rezidențială + nerezidențială
    actualizat la 5 ani
  • Contribuabilul completează formularul
    – valorile în lei de impozitare pentru
    suprafețele rezidențială + nerezidențială
    cf. raport de evaluare(!) valori în lei, NU suprafețe în mp
    => Primăria nu are toate info

Dat fiind acest lucru consider că raportul de evaluare ar trebui să conțină estimarea valorii impozabile – valabilă atât pentru partea rezidențială cât și pentru partea nerezidențială. Altfel spus, valoarea impozabilă să fie unică și să fie respectată regula impusă recent în cazul persoanelor fizice. S-ar obține în acest mod o aplicare unitară a prevederilor Codului Fiscal privind impozitarea clădirilor cu utilizare mixtă indiferent de tipul proprietarului. De altfel, acest obiectiv fusese declarat în anul 2016, odată cu modificarea Codului Fiscal, dar nu a fost realizat și de facto până în prezent.

Persoane Juridice – Clădiri Mixte

Aplicare unitară a Codului Fiscal:

  • Valoare impozabilă unică
    rezidențială + nerezidențială
    cf. estimare raport evaluare
  • Aceeași metodologie pentru
    același tip de clădire
    fie că proprietarul este PF/PJ

Pe viitor însă, pentru că tot avem obiectiv în PNRR, trebuie să revizuim impozitele pe proprietate având în vedere aceste neajunsuri. În primul rând forma declarației de impunere depusă de persoanele juridice și apoi uniformizarea metodologiei de stabilrea a impozitului pe clădiri având aceeași utilizare, indiferent cine este proprietarul acesteia.

Persoane Juridice – Clădiri Mixte

Cod Fiscal unitar cf. obiective PNRR:

  • Modificarea declarației de
    impunere depusă de PJ la Primărie
  • Uniformizare metodologie
    stabilire impozit clădiri cu aceeași utilizare
    indiferent că proprietar = PF/PJ

Ne oprim aici pentru astăzi. În ediția viitoare revenim cu detalii despre taxa pe clădiri. Până atunci, ținem legătura pe pagina Adrian Vascu de pe Facebook, Youtube și în aplicația mobilă din Google Play și Apple Store. Vă doresc multă sănătate!

Impozitare Clădiri 2022:

Noul An:
În linie sau în același loc
Personalul Navigant
Navigarea Valurilor
Început de An
Final de An


Lider Autentic :
Colegi Toxici
Șef Toxic (perspectiva angajatului)
Șef Toxic (perspectiva leaderului)
Leader vs. Șef
Fișa postului (4)
Fișa postului (3) 
Fișa Postului (2)
Fișa Postului (1)
Decizie și Responsabilitate
Focus pe Oameni (2)
Focus pe Oameni (1)
Lider Autentic
Ego Sănătos
Piedicile Orgoliului


Noul Leadership:
Revoluția Sensului (încheiere sezon 4)
Renegocierea Angajamentelor
Angajamentul Real
Leadershipul Angajamentului
Angajamentul Integrității
Conflicte Interne
Escalidarea Comunicării
Aliații Puterii
Recâștigarea Puterii
Traumele Angajaților
Paradoxul Puterii
Costul dezamăgirii oamenilor
Costul neimplicării oamenilor
Noul Tip de Leadership
Noul Tip de Leader
2021 Anul Sensului


Cultura Organizațională
Victimă sau Jucător
Conflictele Asociaților
Apărarea culturii
Modele de Urmat
Misiunea Job-ului
Cultura Organizațională
Schimbările de Management
Sănătatea în Afaceri
Cultura Organizațională


Restructurare:
Planul de Restructurare (2)
Planul de Restructurare
Concordatul Preventiv
Semnele declinului companiilor
Ciclul de viață al companiilor din România
Despre restructurarea preventivă
Primii pași în restructurarea financiară
Cum funcționează restructurarea financiară
Peste 2600 de companii pasibile de iminența intrării în insolvență


Fuziuni și Achiziții:
Bune Practici
Etape Cumpărare
Perspectiva Cumpărătorului
Durata Etapelor M&A
Etape Proces M&A
Pregătirea afacerii pentru exit
Decizia exitului din business
Soluții pentru salvarea companiilor


!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):
Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *