Veridice 239 – Plătim mai mult pentru mai puțin

Am discutat de mai multe ori despre ce înseamnă lipsa specialiștilor pentru piața muncii din România și cât ajung companiile să plătească pentru oamenii de care au nevoie.

Ei bine, astăzi ne uităm spre consumatorii finali și vedem cât ne costă la oraș, de exemplu, lipsa meseriașilor. Desigur, nu costul dat de faptul că ne-am duce la cursuri de instalatori pentru a învăța să schimbăm singuri instalația la baie, nu despre asta este vorba.

Ci despre cum ajungem să acceptăm orice servicii doar pentru că sunt singurele disponibile și nu avem alternativă.

Concret, cauți un electrician pentru că vrei să înlocuiești instalația electrică de acasă și angajezi o echipă specializată. Doar că din toată echipa, unul singur este electrician calificat și certificat pentru această muncă, restul sunt oameni care „au furat meserie”. Când afli acest lucru? Când ai aerul condiționat pornit, pui și fierul de călcat în priză și sare siguranța pentru că legăturile au fost făcute prost.

Ai plătit mai puțin pentru că nu erau toți electricieni? Nu, din contră! Ai plătit mai mult decât în mod normal pentru că doar pe ei i-ai găsit disponibili și, cum cerere e mare, și tarifele lor sunt pe măsură. Știu și ei că oamenii plătesc pentru că nu au încotro.

De ce am ales exemplul cu electricienii? Pentru că deficitul de personal în sectorul lor este atât de mare încât patronii spun că au dus salariile nete la 1500 de euro doar pentru a avea cu cine să onoreze contractele.

Lipsa specialiștilor este costisitoare pentru patroni, dar este și mai costisitoare pentru clienți – deci este costisitoare pentru economia țării.

Un studiu recent arată că România pierde anual 6% din PIB doar pentru că nu are destui meseriași. Un alt studiu făcut la nivel global pune România pe locul doi la capitolul dificultate cu care firmele reușesc să atragă personalul de care au nevoie.

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *