Nu voi vorbi în acest articol despre standarde de evaluare, valori, piețe, tarife și cursuri. Toate sunt parte dintr-o profesie care, la rândul ei, e parte dintr-un grup de profesii care, la rândul lor, deservesc întreaga populație ce reprezintă oamenii care viețuiesc în România și a căror viață depinde de nivelul general de trai care caracterizează țara. Nimeni dintre noi, atât la nivel global, cât și la nivel de individ „nu o poate duce bine” pe termen lung dacă, pe ansamblu, societatea este în declin. La scara istoriei este evident că degeaba urci în interiorul unei sfere care este în coborâre. Așa că, după cum vor evolua lucrurile la nivel general, ne vom putea face planuri despre cum vom evolua și noi la nivel de indivizi sau grupuri de indivizi.
De aceea, textul meu de astăzi privește cu predilecție acești 100 de ani pe care i-am împărțit în trei perioade importante: perioada interbelică – până după al doilea război mondial (1918-1945), perioada regimului comunist (1946-1989) și perioada postrevoluționară (1990-2018).
Voi trece în revistă câteva repere economice și sociale ale acestor perioade, iar cu coada ochiului voi încerca să privesc și dincolo de extremități:
• 1918 este anul când România Mare s-a înfăptuit, având o suprafață teritorială de 295.000 kilometri pătrați (cea mai mare din istoria României);
• 2018 este anul în care societatea se găsește într-o dezbinare vizibilă. Între puterile statului este un un joc de-a șoarecele și pisica, evident în detrimentul cetățeanului. Bisericile, ortodoxă și greco catolică, participante împreună la Unirea din 1918, acum nu mai tolerează să slujească în comun sfințirea unui monument care evocă acele vremuri. Inclusiv între profesiile liberale se regăsește acest fenomen al dezbinării;
• am avut și încă mai avem potențial natural cu tot ce ne trebuie: munți, mare, câmpii, lemn, petrol, gaze, aur, argint, alte metale prețioase, minereu, ape de izvor. Ceva ne-a lipsit să fim, ca venit/cap de locuitor, la nivelul Franței, de exemplu? O fi de vină poziționarea geografică, au fost prea multele războaie în această zonă, mentalitatea tuturor de aici a fost una așa-zis balcanică sau nu am avut conducătorii care să ne facă să progresăm. Sunt de vină, deci, o parte dintre ele sau toate la un loc;
• principalele atuuri în toți acești 100 de ani au fost resursele și numărul populației, care au reprezentat și reprezintă o interesantă piață de desfacere. Resursele au fost exploatate ba de germani, ba de fosta URSS, ba, intensiv, pentru plata datoriilor externe în perioada comunistă. După 1989 s-a făcut din nou negoț cu avuția noastră, ba pentru NATO, ba pentru Uniunea Europeană;
• pământul a reprezentat un subiect fierbinte în toate perioadele de mai sus: fie că ne referim la reforma agrară din anul 1921, fie că ne referim la reforma agrară din anul 1946, fie că ne referim la punerea în posesie și restituirea proprietăților de după anul 1990. Iar astăzi este foarte scump. Prea scump. La propriu.
• sfârșitul fiecăreia dintre primele două perioade a însemnat o schimbare de regim (1946, 1989);
• în anul 1918, șeful statului era regele Ferdinand, de origine germană;
• în anul 2018, șeful statului este Klaus Iohannis, de origine germană;
• am fost beligeranți în ambele războaie mondiale. Al doilea război mondial l-am început alături de Germania și aliații ei și l-am încheiat alături de Rusia și aliații ei. O consecință a acestei atitudini a fost că nu ni s-a recunoscut caracterul de cobeligerantă;
• începând cu anul 1938 (februarie 11) am trăit în autocrație până în anul 1989 (dictatura lui Carol al II-lea, Ion Antonescu, Gh. Gheorghiu Dej, Nicolae Ceaușescu);
• multe din lucrurile pozitive realizate au fost schimbate și înlocuite cu altele, numai pentru că s-a schimbat regimul. Regimurile succesive și schimbările lor au fost și sunt o manifestare a puterii în acest spațiu. Un exemplu, având consecințele cele mai grave, este acela că infrastructura rutieră este și a rămas cea mai puțin dezvoltată la nivel de Europa.
• fiecare dintre cele trei perioade a avut parte de o criză economică. Prima, între 1929-1933 și a treia, între 2008-2010. Perioada a doua, a generat prin regimul însuși o criză, începând cu anii 70-80, până la sfârșitul regimului comunist.
Ajută la ceva reperele de mai sus? Ca orice previziune, analiza informațiilor anterioare este un punct de pornire.
Dacă ar fi să reprezentăm grafic acești ani am avea următoarea imagine:
– grafic disponibil în documentul .PDF
După cum se observă, repartizarea celor trei perioade are o formă regulată (de clopot). Acest lucru m-a determinat să merg cu privirea cu 50 de ani înainte de 1918.
– grafic disponibil în documentul .PDF
Am ajuns în anul 1866, când a avut loc din nou o schimbare majoră de regim, respectiv când a fost instaurată Monarhia, respectiv a fost căutat un domnitor străin după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza. Astfel, Carol I a devenit primul rege al României.
Graficul arată o succesiune interesantă de perioade cu o anumită periodicitate cu „borne” istorice importante pentru anii care le-au urmat.
Logica m-a condus la gândul că o previziune, posibilă din punct de vedere grafic, ar fi următoarea:
– grafic disponibil în documentul .PDF
Care este previziunea peste 50 de ani? Ce va mai adăuga România la cei 100 de ani de la Marea Unire? Eu știu că atunci vor fi 100 de ani de când m-am născut. Știm oare și altceva despre ce va fi? Va urma din nou o schimbare care să acopere următorii 50 de ani?
Dacă am putea să stabilim noi ce se va întâmpla? Am putea să ne dorim cu toții aceleași lucruri? Am putea, prin gândurile noastre adunate la un loc, să schimbăm în bine cursul istoriei? Ce ne-am dori oare? Conducători mai competenți? Mai patrioți? O schimbare de mentalitate? Renunțarea la dezbinarea actuală și la interese mărunte și de grup? Ceva din toate acestea? Toate la un loc? Mai adăugați și dumneavoastră. Sau ștergeți. Și haideți să ne gândim împreună ce e bine pentru noi și România în următorii 50 de ani și să mergem în acea direcție.
La mulți ani pentru 2019 și pentru (cel puțin) următorii 50 de ani!