Aberatii dinspre primarii si declararea cladirilor (2)

O alta situatie care frizeaza absurdul este cea in care reprezentanti ai autoritatilor locale preiau raportul de evaluare, analizeaza valoarea si daca aceasta este mai redusa decat cea anterioara (cu 20% sau 30%) ii transmit contribuabilului ca e posibil ca valoarea sa nu fie acceptata deci sa plateasca o cota de impozit majorata!
De ce?
Pe ce baza?
Sa ne reamintim:
  1. Din 1 ianuarie 2016 valoarea impozabila rezulta dintr-un document semnat de o persoana autorizata. Cu ce drept intervin autoritatile locale? Ar putea oare sa schimbe si o reteta a unui medic sau rezultatele unor analize medicale?
  2. Impozitul este inmultirea dintre valoarea impozabila si cota de impozitare.
  3. Valoarea impozabila o stabilesc persoane autorizate. Dupa reguli.
  4. Cota de impozitare o stabilesc politicienii.
  5. Daca au o problema cu nivelul impozitului si ar dori sa fie mai mare, recomandam autoritatilor locale sa preseze politicienii si sa schimbe cotele de impozitare nu sa incerce sa faca din alb negru sau invers.
  6. Daca o valoare impozabila este diferita fata de cea calculata anterior dupa alte reguli este exact comparatia dintre mere si pere. A trage concluzie dupa aceasta comparatie este cel putin un abuz.
  7. Oare stiu reprezentantii autoritatilor locale cum au fost stabilite valorile anterioare?
  8. Daca valoarea impozabila creste, intervin autoritatile locale pentru a diminua cresterea? Evident ca nu pentru ca nici in aceasta situatie nu exista nici un temei.
  9. Exista mecanism prevazut de normele la codul fiscal de verificare a rapoartelor de evaluare. Conform legii.
  10. Orice interventie asupra cotelor de impozitare datorita interpretarii valorilor impozabile, in mod abuziv, se rasfrange asupra contribuabilului. Cu ce este de vina acesta?
Nu pot generaliza pentru ca stiu foarte multe primarii unde s-a procedat fara abuzuri. Dar daca si una singura a procedat ca in situatia de mai sus este foarte grav. Nimeni nu este mai presus de lege. Sa nu uitam acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *