Statul de Drepți

Aud foarte des referiri la “statul de drept”, sintagma cu care toată lumea din Romania anului 2017 este de acord, dar care bag de seamă că este înțeleasă diferit.

Există multe definiții ale acestei expresii. Eu nu vreau sa o definesc, ci vreau să cred că statul de drept este acela în care atât drepturile statului, cât și drepturile cetățenilor, care constituie statul, sunt respectate deopotrivă. De aceea, aș redenumi sintagma și i-aș spune “Statul de drepți” – adică de oameni verticali, care respectă principiile dreptății.

Ca în orice situație însa, denumirii date de mine îi poate fi deturnat sensul. “Statul” poate fi considerat a proveni de la verbul “a sta”, iar “drepți” se poate îndepărta de noțiunea de dreptate, referindu-se la poziția militărească cerută ca forma de subordonare.

Prefer prima varianta, de stat cu oameni drepți – adica de “a fi” în loc de “a sta” drepți. Din păcate, constat și derapaje care dau sens celei de-a doua înțelegeri. Să vă dau două exemple.

Auzim de 2-3 ani foarte des cuvântul ”prejudicii”, urmat de zeci de milioane de lei sau euro. Se subînțelege deja că este un prejudiciu în dauna statului. Oamenii au început să se ferească să ia decizii care ar putea crea prejudicii statului, indiferent de celelalte consecințe. Principalul aspect care îi domină este frica. Iar frica provine doar din a nu greși față de stat. Este corect oare acest lucru? Nu este debalansat? Dacă îi creezi un prejudiciu unei persoane private nu este la fel de grav? Garantarea drepturilor omului și a proprietății private sunt doar texte constituționale? Dacă persoanele fizice care au prejudiciat statul plătesc, în cel mai serios mod, statul ar trebui să plătească la fel, prin reprezentanții lui, față de cei cărora le-a greșit. Nu așteptând deciziile tribunalelor internaționale, in urma carora cei buni de plata suntem, in fapt, tot noi cetatenii. Frica ar trebui să existe de ambele părți. După care s-ar anula, odată ce forțele ar deveni egale și am deveni un popor mult mai liber, cu un stat puternic, adica neinfricat. Și am putea insista pe acțiuni preventive. Desigur că oricare dintre părți ar încălca legea, ar trebui să răspundă. O exemplificare a celor scrise anterior am sesizat-o într-o companie în care existau acționari atât statul (majoritar), cât și entități private. S-a pus problema majorării capitalului social de către stat cu un bun adus ca aport în natură. Tendința decidenților a fost ca valoarea respectivului bun să fie cat mai ridicată pentru că, fiind avantajat statul, nu are nimeni ce să pățească. Exista însa un prejudiciu potențial adus celorlalți acționari. În afară de aceștia, care își clamau dreptatea, nimeni nu a îndrăznit să le-o acorde. Nu se întrezărea niciun prejudiciu. Adică un prejudiciu adus statului, pentru ca cealaltă ipoteză nu este în prezent activă.

 

Al doilea exemplu este cel prin care ANAF acționează instituind popriri pe conturile contribuabililor. Constată legal că nu ai plătit la timp și acționează. Până aici totul ok. Și începe derularea operațiunii. Datoria restantă este să zicem de 300 de lei. Se trimit popriri tuturor băncilor la care debitorul figurează cu cont activ, plus angajatorului căruia i se cere să rețină suma din drepturile salariatului. Fiecare dintre bănci ar trebui sa facă plata acestei sume, inclusiv angajatorul. De multe ori, înștiințarea de poprire ajunge în posesia debitorului odată cu cele ajunse la bănci. Unele bănci sună și informează instituirea popririi. Și apare întrebarea firească: Daca tot si-a luat statul banii din toate conturile, de ce nu se ridică popririle? Funcționarul din bancă transmite reverențios că ar fi bine să te duci la finanțe să preiei hârtiile de ridicare a popririi, după care să le duci în original la banca și se rezolva. Adică și cu banii luați, chiar de mai multe ori, și cu umblat pe drumuri.

Aceasta înseamnă să stai drepți în fața statului.

Cel puțin din motivele de mai sus trag acest semnal de alarmă prin care propun să fim mai moderați când invocăm cu atâta frecvență “statul de drept”, rămânând la nivel de vorbe, și să trecem la fapte. Să fim corecți, drepți, fiecare în “meseria” noastră de “oameni ai cetății”.

Astfel, un stat cu oamenii drepți nu poate fi decât un “stat de drept”, pe când un stat cu oameni care trebuie “să stea drepți” se îndreaptă înspre o direcție total greșită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *