Dăm în plată și apoi nu mai dăm în plată, cel puțin o perioada, nu mai fumăm nicăieri, după care ne răzgândim și inventăm câteva locuri de fumat, numim un ministru, dar revenim asupra deciziei înainte de numire, aplicăm noul Cod Fiscal, dar îl modificăm în timp ce îl aplicăm, dăm o lege de migrare a primarilor știind că are viață scurtă și e neconstituțională. Am pierdut deja șirul unor astfel de situații, fiecare dintre ele adăugând câte o tușă la portretul nostru de nesiguri, impredictibili și, finalmente, neserioși. Altfel spus, ce construim ziua, dărâmăm peste noapte.
Oare de ce ni se întâmplă toate aceste lucruri? Păi, să le luăm pe rând.
Am făcut legi proaste sau am luat decizii, în grabă, care și-au arătat slăbiciunile foarte curând după punerea în aplicare, sau chiar înainte de acest lucru.
În spatele legilor au stat alte intenții decât cele din expunerile de motive și era important să existe forma, fără să intereseze fondul.
Schimbăm legi, dar nu urmărim ca schimbarea să fie realizată complet, pe întregul fir legislativ. Astfel, a rezultat un sistem “peticit” și deseori nefuncțional și chiar contradictoriu.
Nu a existat continuitate la nivelul inițiatorilor, ca instituții. Odată ce s-a schimbat garnitura de decidenți politici (miniștri, secretari de stat), s-a modificat fundamental, sau chiar diametral opus și strategia aceluiași minister.
Suferim de sindromul suficienței absolute, și odată ce am ajuns in poziții de demnitari în stat, ne comportăm ca fiind superiorii tuturor celor care ne-au votat.
Nu suntem profesioniști. Nici ca politicieni. Nici la nivelul funcționarilor din ministere, pentru că au rămas tot mai puțini oameni valoroși. Mulți dintre cei cu valoare și curaj, fie au fost inlăturați, fie au migrat spre mediul privat. Fiind prost plătiți și nerespectați de multe ori, au făcut pe bună dreptate acest pas.
Considerăm, la nivel înalt în ministere, că funcționarii, cei care au mai ramas, și care de ani buni asigură o oarecare continuitate a politicilor publice, pe care aici i-am găsit și pe care aici ii vom lăsa, trebuie să pună în aplicare ordinele noastre. Părerea lor nu contează.
O persoană cu putere efemeră de decizie poate schimba un întreg sistem pentru că alții “nu se bagă” sau pentru că nu este suficient de stăpâna pe subiectul cu pricina, pentru a face față presiunilor populiste.
Campaniile electorale ne-au dus cu mai mult de 4 ani înapoi cu fiecare ocazie. Au fost perioadele cu cele mai nesăbuite compromisuri.
Lipsesc strategii pe termen lung care să ”reziste” și după următorul an electoral.
Avem guvern tehnocrat care propune strategii și politici care să infirme sau să repare toate cele de mai sus, dar care nu le poate implementa efectiv și în profunzime. În primul rând, din lipsă de timp, și pe de altă parte pentru că s-au strecurat în aparatul executiv lărgit și politicieni dechizați în tehnocrați. Strategiile îndrăznețe produc efectele scontate doar dacă sunt puse în aplicare cum trebuie.
Nu am reușit încă să aducem în spațiul public, în același loc, corelate, competența, responsabilitatea și remunerația.
Desigur că mai pot fi și alte variante. La fel cum, tot la fel de sigur, există și lucruri bune care se intamplă. Și oameni buni care sunt acolo. Doar că nu ei sunt cei care domină sau care rezistă în timp.
Așa cum ne știm însă, ținem la, și suntem influențați de tradiții. De baladele noastre fundamentale. Nu mă gândesc acum decât la Meșterul Manole și legenda lui.
Iar dacă tot ne găsim în acest ”șantier”, în care totul se năruie a doua zi, întreb și eu, poate mă aude: Unde esti tu, Ană?