Precizări cu privire la evaluarea chiriei de piata pentru spitalul privat Polaris

Conform informatiei transmise de Ziar de Cluj utilizarea spitalului privat Polaris pentru bolnavii afectati de COVID 19 se va realiza prin inchiriere, iar chiria va fi stabilita de catre un evaluator autorizat ANEVAR. Mai scrie in caietul de sarcini ca evaluatorul va trebui sa estimeze „Valoarea de piata”.
In calitate de evaluator autorizat vreau sa precizez cateva lucruri:
1. Evaluarea este una atipica, din cauza conditiilor de piata actuale si a scopului pentru care se realizeaza, astfel incat, nu exista o cale fixa care va trebui urmata pentru a obtine un rezultat. Standardele de evaluare contin principiile generale ale evaluarii, dar nu prevad o metodologie care de oricine ar fi aplicata ar conduce la aceeasi concluzie. Cu atat mai mult in aceasta situatie in care informatiile utilizate nu pot fi preluate din piata pentru ca nu se gasesc situatii comparabile similare si relevante.
2. Este foarte probabil ca aceste sume platite de autoritati in perioada pandemiei sa fie verificate de catre organele statului ulterior perioadei de criza. In acel moment este posibil sa fie realizata o noua expertiza care sa spuna daca nu cumva Consiliul Judetean a fost prejudiciat.
3. Acea noua expertiza e posbil sa fie realizata pe alte premize disparand si emotia si factorul „presiune de timp” prin urmare este posibil sa rezulte alta valoare.
Daca va rezulta ca suma ce ar fi trebuit platita este mai mica, apare o suspiciune rezonabila ca ar fi prejudiciat statul atat cei care au aprobat plata cat si cei care au primit si nu in ultimul rand evaluatorul.
In aceste conditii cred ca nivelul chiriei platite ar trebui sa aiba in vedere:
A. O negociere intre parti in care cel care inchiriaza sa „declare pe proprie raspundere” (foarte utilizata in aceasta perioada) care este suma solicitata drept chirie tinand seama de exemplu de: (1) care ii sunt veniturile pe care nu le obtine pentru ca a renuntat la utilizarea spitalului (2) care este deprecierea care va afecta atat echipamentele cat si cladirea pe perioada inchirierii si sa intocmeasca un deviz in acest sens (3) rata de profit pe care o asteapta din aceasta inchiriere. etc
B. Daca se doreste evaluare atunci sa fie stabilite exact in caietul de sarcini care sunt premizele pe baza careia se va realiza raportul de evaluare astfel incat orice evaluare paralela sau ulterioara, avand aceeasi data de referinta a evaluarii, sa conduca la un rezultat asemanator. In lipsa acestora, in opinia mea, misiunea este imposibila.

https://www.ziardecluj.ro/10000-lei-din-banii-judetului-pentru-evaluarea-bunurilor-spitalului-privat-polaris-pe-care-consiliul-judetean-il-va-inchiria-unitatea-sanitara-este-pe-pierdere-de-mai-multi-ani?fbclid=IwAR0XthKJ1-UtxfdHTuPzLfraJNCoJgc_esUm4e5Tx9fpeBDpFM6vRgx-A5Y

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *