Veridice 317 – Cât ne costă o casă pe credit

O locuință achiziționată prin credit ne costă mai scump din start. Prin urmare trebuie să ne asigurăm că alegem oferte cu adevărat valoroase pentru următorii 20-30 de ani.

Și chiar dacă ne este mai ușor să negociem în euro, batem palma doar în lei, căci altfel ne va costa în plus conversia valutară, transferul banilor în contul vânzătorului și riscul valutar pe termen lung.

De fapt regula este simplă: negociem și plătim în moneda în care obținem veniturile anuale.

Pentru o casă de 500.000 de lei, cu un avans de 20%, vom contracta un credit de 400.000 de lei. Bineînțeles, pentru că obținem venituri în lei, și creditul va fi în lei. La sfârșitul celor 20 de ani de rambursare, pentru cei 400.000 de lei împrumutați, vom plăti 670.000 de lei, respectiv cu 270.000 de lei mai mult decât suma împrumutată.

Credit Ipotecar:

Credit: 400 000 lei
Rată Lunară: 2 800 lei
Total Rambursat: 670 000 lei
Diferență: 270 000 lei
Diferență %: +64%

Însă avem două variante prin care putem reduce considerabil costul creditului: rambursări anticipate sau rate descrescătoare.

Rata lunară este formată din: principal (adică suma pe care o plătim efectiv din credit), dobândă și comisioane. Există 2 tipuri de rate: ratele egale și rate descrescătoare. În calculul inițial, am luat în considerare un credit cu rate egale.

Credit Ipotecar:

Rate Egale / Descrescătoare:

Principal
Dobândă
Comision

Vedem că 70% din rata lunară merge la dobândă și doar 30% la achitarea creditului. Astfel vom achita majoritatea dobânzii pe 20 de ani în primii 10. Însă avantajul ratelor egale este că sunt considerabil mai mici la începutul rambursării, ceea ce permite obținerea unui credit mai mare.

Credit Ipotecar:

Rate Egale: = 2 800 lei

Principal = 900 lei | ~ 30%
Dobândă + Comisioane = 1 900 lei | ~ 70%

Soluția pentru diminuarea costului și perioadei de rambursare este să rambursăm anticipat în fiecare lună măcar cât principalul, ideal cât încă o rată, păstrând valoarea ratelor lunare, dar scăzând numărul ratelor de rambursare (astfel vom plăti și mai repede creditul).

Credit Ipotecar:

Optimizare rate egale:

Reducerea costului dobânzii cu 30%
Scurtarea rambursării cu 50%

Credit Ipotecar:

Rate Egale + Rambusări Anticipate:

Minim: principal = 900 lei / lună
Ideal: încă o rată = 2 800 lei / lună

*Păstrarea ratei lunare (2800 lei / lună)

*Scăderea perioadei de rambursare (rambursăm creditul cu 5 – 10 ani mai repede)

Ratele descrescătoare sunt mai mari la început, însă plățile lunare se împart egal între stingerea creditului și plata dobânzii.

Credit Ipotecar:

Rate Descrescătoare = 3 800 lei

Principal = 1 700 lei | 45%
Dobândă + Comisioane = 2 100 lei | 55%
Diferența vs. rate egale = +1 000 lei

Dobânda se calculează întotdeauna la soldul actualizat, ceea ce înseamnă că în fiecare lună rata lunară e ceva mai mică. După primii 5 ani, rata lunară va ajunge la același nivel pe care l-ar fi avut rata egală.

În cazul ratelor descrescătoare, plata lunară este mai mare la început, însă presiunea pentru rambursări anticipate este mai mică. Desigur, dacă le putem face, reduc și mai mult costurile. Însă oricum vom plăti per total cu 10-15% mai puțin pentru creditul ipotecar doar din tipul ratelor lunare alese.

Citește și:

Pași achiziție prin credit https://bit.ly/35T6Vkv
Ne permitem casă pe credit? https://bit.ly/34N7YD1
Atenție la construcții noi (III) https://bit.ly/32hgyYl
Atenție la construcții noi (II) https://bit.ly/2poSF3N
Atenție la construcții noi (I) https://bit.ly/2W5n2YZ
Capcane de evitat: https://bit.ly/2qdMXSh
Acte vânzare-cumpărare: https://bit.ly/35kBr7K
Pașii achiziției unei case: https://bit.ly/2nJH3aN
De știut despre o casă: https://bit.ly/2lvdacW
Cum alegi o casă: https://bit.ly/2U7z3fu

!NOU – AVA mobile app (search „Adrian Vascu”):

Android App: https://bit.ly/2Jf9rsL
iOS App: https://apple.co/2pNk27j

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *