Veridice 229 – Valorificarea investițiilor imobiliare


Volatilitatea monedei naționale pune presiune pe deținătorii de capital să găsească soluții eficiente pentru a limita pierderile în urma deprecierii leului și a evoluțiilor îngrijorătoare ale Bursei de la București, mai ales în condiţiile în care acestea vin în urma unor decizii pur politice.

Investițiile imobiliare încă reprezintă unul dintre cele mai populare instrumente de valorificare a capitalului în România. Ca și în cazul dezvoltatorilor imobiliari, persoanele fizice au două variante de valorificare: vânzarea sau închirierea.

Dezvoltatorii imobiliari au obținut profit prin închiriere atât pe segmentul clădirilor de birouri ori industriale, cât și pe cel rezidențial. Dacă în cazul acestora alegerea valorificării capitalului este decisă de cele mai multe ori chiar înainte de începerea construcției, în cazul persoanelor fizice, hotărârea este schimbată în timp.

Cum iau investitorii decizia profitabilă între vânzare sau închiriere? Ei bine, ține de cazul particular al fiecăruia, de momentul achiziției și cel al valorificării.

Criteriile care favorizează închirierea ţin de cererea ridicată pe piața locală, nivelul chiriilor care să asigure rentabilitatea activității, lipsa presiunii financiare, dar și un raport favorabil între nivelul chiriilor și ratele bancare aferente creditelor care ar finanța o proprietate similară.

De partea cealaltă, devine mai profitabil să vinzi când scade cererea pentru chirii raportată la cea de achiziţie sau apar alte oportunități de investiții care necesită aport de capital.

Totodată, un investitor poate decide să vândă în loc să închirieze atunci când se apropie scadența unui credit sau când are indicii că proprietatea va pierde rapid din valoare în eventualitatea unei crize iminente.

Pentru întrebări, dezbateri și propuneri de teme – ne întâlnim pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *