Provocările antreprenoriatului românesc: Cum anticipezi o criză? Cui îi laşi businessul mai departe?

Cuvântul antreprenor are în dicționar definiții foarte succinte, majoritatea dintre ele numindu-l conducătorul unei antreprize, adică al unei întreprinderi de construcții. Apare însă și varianta de întreprinzător, care este de fapt sensul în care s-a încetățenit acest concept, sens despre care voi vorbi și eu în cele ce urmează.

Întreprizătorul putem spune că este cel care înfiinţează o întreprindere, cuvânt ieşit din utilizarea curentă de după revoluţie, fiind înlocuit de afacere, companie sau business. În esenţă deci, este acea persoană care îşi asumă riscul de a-şi „lua viaţa în propriile mâini” ca apoi şi alte vieti să depindă de această „întreprindere”.

Poate fi oricine antreprenor? Te naşti antreprenor, sau te educi pentru a deveni antreprenor?

Aceste întrebări nu cred că au un răspuns singular. În opinia mea, pentru a deveni un antreprenor de succes ai nevoie de nişte calităţi native care necesită să fie educate. Pentru a fi de succes nu este suficient să utilizezi doar calităţile native, fără o educare ulterioară, la fel cum nu este suficient să aplici antreprenoriatul din cărţi, fără să deţii minimul de calităţi native. Dar se spune că în oricare individ „zace” un giuvaer, doar să apară bijutierul care ştie să îl descopere şi să îl şlefuiască.

Conceptul de antreprenor a luat locul titulaturii de patron folosit după revoluţie, dar cred că nu este numai o înlocuire semantică.

Patronul dezvoltase o mică afacere, pentru că toate au fost mici la început, după care timpul trecând, o parte dintre afaceri au evoluat, au crescut şi au ajuns în prezent să fie numite activităţi antreprenoriale româneşti.

Ne aflăm la 28 de ani de la revoluţie şi vedem foarte multe materiale publicitare prin care multe companii şi-au anunţat celebrarea a 25 de ani de la înfiinţare, deci un sfert de secol de experienţă antreprenorială românească.

În viaţa unei activităţi antreprenoriale şi implicit în viaţa antreprenorului există provocări la fiecare pas. Fiecare cu importanţa ei. Aş vrea să prezint două dintre ele, pe care le consider foarte actuale pentru afacerile pornite imediat după anul 1990.

  1. Capacitatea şi mecanismele de anticipare a crizelor.

Foarte multe afaceri antreprenoriale au fost conduse din instinct. S-au deschis diverse linii de business concomitent, s-au mutat finanţări dintr-o linie în cealaltă, au fost angajate rude în posturi cheie, chiar dacă nu a primat criteriul competenţei, contabilii nu au fost respectaţi decât dacă au dat dovadă de “măiestrii” fiscale care au fost demontate de multe ori în urma controalelor fiscale, conducerea colectivă prin consilii de administraţie a fost de regulă de formă, existând întotdeauna un „veto” nescris al fondatorului. Atitudine care poate fi înţeleasă, până la un punct. Şi, vrând nevrând, evoluţia a condus ca antreprenorul să nu lucreze singur şi să adune pa lângă el şi alţi oameni.

Îmi amintesc cazuri atât din lumea largă, cât şi situaţii autohtone, în care oameni care au „crescut” în preajma antreprenorului au considerat, la un moment dat, că acesta lucrează împotriva propriului business, aşa cum ei vedeau evoluţia acestui business şi au încercat să îl îndepărteze pe antreprenor pentru a asigura buna continuitate a afacerii. Vă reamintesc cazul lui Steve Jobs care a fost dat afară de la Apple de board-ul condus de John Sculley, pe care tocmai Jobs îl convinsese să se alăture companiei. Ulterior Jobs a revenit şi evoluţia Apple s-a revigorat.

Aceasta este una dintre posibilele crize căreia antreprenoriatul trebuie să îi facă faţă.

Provocarea pentru antreprenor este ca după faza instinctuală a business-ului să treacă la un nivel superior. În care şi el şi business-ul să evolueze. Este nivelul la care se creionează nişte reguli, se pun în aplicare şi se respectă. Aceasta este faza la care antreprenorul trebuie să îşi construiască mecanismele de prevenţie. Un departament financiar competent şi independent, un consiliu de administraţie echilibrat, finanţatori fideli, un auditor financiar şi un climat de încredere, sunt paşii benefici transferului de la managementul instinctiv la cel corporatist. Nu recomand trecerea în extrema respectării absurde a regulilor, pentru că situaţiile speciale din viaţa unui business în creştere necesită soluţii speciale, necuprinse probabil în reguli, dar nici nu recomand ca doar bunul plac, uneori schimbător, al antreprenorului să fie definitoriu pentru evoluţia afacerii. Şi nu în ultimul rând, cred că antreprenorul trebuie să se „reinventeze” permanent pentru a face faţă etapelor ulterioare de evoluţie.

Acest mod de organizare, utilizând regulile (ca o melodie lăutarească, pusă pe note) ar putea estompa o anumită atitudine pe care am întâlnit-o la unii antreprenori, prin care ei ştiau totul, şi din domeniul lor, şi din domeniul consultanţei care priveşte afacerile lor. Nu avea nimeni ce să le spună.

Crearea unui mecanism de analiză şi prevenţie prin aceste reguli va putea proteja firmele antreprenoriale atât de crize interne, cât, mai ales, de crize ce pot fi provocate de mediul economic şi politic extern, care nu pot fi nici controlate, nici foarte clar anticipate, dar cărora antreprenoriatul ar trebui să le facă faţă.

Se discută tot mai des în prezent, la nivel european, despre activităţile de restructurare a companiilor înaintea perioadei de insolvenţă, însemnând de fapt că mesajul acesta este către antreprenori:  să aibă în vedere o posibilă criză economică generală şi să îşi pregătească din timp măsurile de reorganizare (financiară, organizaţională, managerială), astfel încât acestea să fie în „mâna lor” şi să evite ca aceste decizii să fie luate de către creditori.

În concluzie, această prima provocare este de a fi constienţi şi a anticipa crizele, construind şi utilizând mecanismele necesare în acest sens. Iar acest lucru va pregăti şi a doua provocare.

  1. Care este planul de succesiune? Cine va prelua afacerea?

Cu această provocare se confruntă o parte dintre antreprenorii lansaţi imediat după revoluţie, care, vor nu vor, cred nu cred, vor trebui să răspundă la această întrebare. Una dintre marile surprize pe care ne-o oferă viaţa este moartea, de care nu scăpăm niciunul dintre noi. Retragerea din business se poate întâmpla oricând, voluntară sau forţată de împrejurări. Cine va prelua afacerea atunci?

Acest moment ar fi benefic să fie pregătit din timp, iar un prim pas îl reprezintă trecerea spre corporatizare, pe care am amintit-o şi în prima povocare de mai sus.

O primă idee privind succesiunea este că moştenitorii antreprenorului vor prelua afacerea. Este oare o variantă general valabilă?

Eu nu cred în generalitatea acestei afirmaţii. În primul rând pentru că nu toţi au aptitudini antreprenoriale, aşa cum nu toţi băieţii de fotbalisti celebri, ajung fotbalişti celebri. S-au schimbat mentalităţile, tinerii au trăit în alte condiţii, diferite de cele ale părinţilor lor, motivaţia de implicare este diferită şi poate chiar modelul pe care l-au văzut la părinţi, de a munci zi şi noapte, de a-şi ipoteca bunurile, nu reprezintă pentru ei un model, un mod în care vor să îşi petreacă viaţa.

Îmi amintesc o povestioară în care un chelner îl întreabă contrariat pe Bill Gates cum de i-a dat doar 5$ bacşiş când fata lui Gates i-a lăsat cu o oră în urmă bacşiş de 500$. El i-a raspuns: tatăl ei este mult mai bogat decât tatăl meu.

Desigur, pot exista şi situaţii în care generaţia următoare să conducă cu succes business-ul mai departe, dar aş îndrăzni să spun că acestea vor reprezenta o excepţie si nu o regulă.

Care pot fi alte situaţii de continuare, evident dacă antreprenorul doreşte ca afacerea să dăinuiască şi după retragerea sa?

Teoretic spectrul ar fi compus sau din a transfera business-ul căştre oamenii care au crescut în interiorul afacerii, sau de a atrage un investitor strategic sau financiar, să fuzioneze cu alte companii, şi nu în ultimul rând să o listeze la bursă etc.

Oricare ar fi varianta posibilă, ea trebuie pregătită din timp, găsind soluţia cea mai adecvată situaţiei concrete în care se găseşte afacerea (domeniu de activitate, cota de piaţă, istoric, indicatori financiari, perspectiva industriei etc.).

Şi pentru că sunt primii antreprenori de după revoluţie cei care se confruntă cu această provocare, ceea ce ei vor decide va scrie istorie şi va reprezenta, de ce nu?, modele şi pentru generaţiile următoare de antreprenori, care şi ele, la rândul lor, nu vor fi lipsite de provocări.

 

http://www.zf.ro/opinii/provocarile-antreprenoriatului-romanesc-cum-anticipezi-o-criza-cui-ii-lasi-businessul-mai-departe-17202912

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *