După 26 de ani de libertate, ne aflăm într-o situație care nu mai are ieșire fără o intervenție fermă de schimbare profundă. Generația născută în anul 1990 are deja o experiență de muncă de vreo 4 ani. E o generație nouă, care ar trebui să privească lucrurile altfel.
Avem o țară care are resurse naturale, are și forță de muncă (exportând o parte din ea) și, nu în ultimul rând, un spirit antreprenorial ridicat.
În același timp, avem o infrastructură rutieră rudimentară, o infrastructură medicală șubredă și nu stăm mai bine nici la cea sportivă și culturală. Toate acestea fac parte din sanatatea pe termen lung a unei nații. Ne lipsesc.
Avem, de asemenea, un sistem medical în care finanțarea medicilor din plicurile pacienților a fost considerată o normalitate. ”Normalitatea” a existat atât în percepția pacienților, cât și în percepția celor care ar fi trebuit să schimbe radical sistemul. Prin urmare, astăzi, cadrele medicale sunt prost plătite și, fie acceptă sursele ”neortodoxe” de suplimentare a veniturilor, fie își caută locul în alte părți din lume. Ne întrebăm, de fiecare dată când facem o vizită în spitalele românești: dacă tot suntem dispuși să plătim, nu mai bine o facem la casieria spitalului, după care să fim tratați la fel, dar resursele adunate să se împartă uniform și nu discreționar, în câteva buzunare?
Profesorii sunt plătiți tot cu salarii mici, deși nu toți pot să își completeze veniturile din meditații sau after school-uri. Chiar dacă ar putea-o face, nu este întotdeauna normal, moral sau legal. Din nou vorbim de o boală lungă, care a făcut ca nivelul de frustrare acumulat în sistem să fie extrem de ridicat. De aici până la rezultate dezastruoase la bacalaureat și plagiate, nu a fost decât un pas.
Preoții, al căror număr este din ce în ce mai mare, au veniturile dependente de enoriași, în țară existând comunități mai înstărite sau mai sărace. Așa cum sunt preoți bogați nu doar sufletește, ci și material, sunt și preoți al căror nivel de venituri este foarte scăzut. Preoți care au fost nevoiți să își caute al doilea job, fără legătură directă cu preoția, pentru a putea trăi decent. Din nou, s-a subînțeles că își vor completa veniturile din “mila” enoriașilor, cu ocazia unor evenimente religioase anuale sau ocazionate de botezuri, nunți și înmormântări.
Un alt domeniu lăsat la voia întâmplării a fost salarizarea funcționarilor publici și a aleșilor locali. Cu salarii mici, pentru că bugetele nu permiteau altfel, s-a dovedit ulterior că sporurile de venituri prin licitații trucate și bani întorși decidenților de către adjudecatari erau suportate, până la urmă, tot din buget. Astfel, nu a fost încurajat profesionalismul funcționarilor publici, considerându-se că bugetul local este locul prin care se poate face “protecție” socială și angajându-se oameni pe scheme foarte încărcate, pe criterii de rudenie și protectorat.
Politicienii au intrat în arenă fără a avea studii de specialitate. Adică studii politice. Pentru că nu aveau cum. Școlile de studii politice au aparut abia după Revoluție. Astfel, mediul politic s-a populat cu o structură umană foarte eterogenă. Și cu oameni săraci care au fost puși în fața unei încercări dificile. Vrei să ajungi în Parlament, trebuie să îți finanțezi campania electorală. Neavând bani în cea mai mare parte a situațiilor, s-au luat decizii pe baza veniturilor bugetare viitoare. Finanțatorii privați au așteptat, prin urmare, recompense după alegeri, din bugetul statului. Această ”obligație” a făcut ca aleșii noștri să fie nevoiți să raspundă și altor interese decât cele declarate în campaniile electorale.
Desigur că în toate cele spuse mai sus nu e nimic nou. Sunt niste lucruri pe care le știe toată lumea și care se întâmplă deja de câteva zeci de ani. Pentru generațiile născute înainte de ’90, aproape că par o normalitate. Ceilalți au constatat cât de greu este să schimbi din temelii un întreg sistem de valori și obișnuințe și poate s-au dat bătuți.
Aș îndrăzni să spun că toate categoriile de mai sus au fost determinate sistemic să se finanțeze ilegal și imoral. Închisul ochilor, relațiile și pilele, obligația și răsplata, acestea au fost legile în vigoare. Nu credeți că ar fi momentul să spargem acest cerc vicios?
În business-ul privat, o astfel de schimbare se numește “turnaround management”. Când lucrurile nu sunt în regulă într-o companie, se intervine cu măsuri care să repare nefuncționalitățile pe toate planurile. Și, dacă se poate, înainte de intra la adăpostul unei proceduri de insolvență. Pentru că în acel caz vocea mai puternică este a creditorilor.
Și România se află în situația în care vocea creditorilor s-a făcut auzită cu diverse intensități. Tocmai de aceea, cred că trebuie inventată și aplicată noțiunea de “turnaround de țară”. Avem și țară, avem și parți bune și mai ales potențialul de a genera venituri, și ne cunoaștem și problemele. Dar avem un sistem totalmente pe dos și nefuncțional.
Nu rămâne decât să vină oamenii care să își dorească să pună lucrurile în ordine, pe baza unei strategii pe termen lung foarte transparente. Care să ne spună că trebuie să strângem cureaua o perioadă, și cât. Apoi vom ajunge să funcționăm cum trebuie. Nu se mai poate cu “cârpeli”, cu decizii de fațadă și superificiale. Dacă ne vom schimba fundamental raportarea la veniturile bugetare, la respectul față de acestea și vom elimina toate anomaliile de care avem astăzi parte, vom reuși să transformăm și România noastră într-o țară normală.
Știu că este foarte dificil să schimbăm brusc echilibrul bugetar actual care stă să atingă pragul maxim admisibil de 3% din PIB. Că la prima vedere nu ne va lăsa nici UE, nici FMI, nici Banca Mondială sau cine ne mai finanțează.
Dar mai știu, în același timp, și sunt exemple destule atât din mediul privat, cât și din experiența altor state, că pe baza unui plan coerent, aplicat de oameni hotărâți și care reușesc să își câștige încrederea, se poate găsi sprijinul necesar pentru planul de redresare necesar. Și dacă nu îl găsim, tot va trebui să facem ceva, pentru că actualul sistem ne-a distrus imunitatea de țara. Și lipsa imunității, o știm cu toții, reprezintă terenul propice tuturor bolilor, inclusiv al celor incurabile.