„Un amărât de expert”

Stând în aeroport în așteptarea avionului întârziat spre București, am auzit o expresie utilizată de un alt pasager care vorbind la telefon îi spunea interlocutorului că „…..a fost numit un amărât de expert și era mult mai bine dacă se numea o comisie de trei”. Probabil de alți trei amărâți. Bănuiesc că pasagerul cu pricina își desfășura activitatea în zona judiciară, probabil un avocat, nu un amărât de avocat. Nu este prima dată când aud această expresie, de experți amărâți, dar m-am întrebat de fiecare dată cum să își bazeze magistrații deciziile pe opiniile unor amărâți. Nu sunt expert judiciar dar uitându-mă la zona de expertiză din afara acesteia, și mai ales la expertiza judiciară care are ca scop estimarea valorii unor bunuri, nu pot decât să fiu surprins de percepția existentă asupra experților. Poate nu este una generalizată. Poate și experții au vina lor în a fi etichetați în această manieră. Este cert însă că într-un viitor, pe care nu îl văd prea curând, ceva ar trebui să se schimbe.

Problema de fond este însă dacă a utiliza un singur expert este mai rău decât a utiliza un grup de trei.

În domeniul evaluării bunurilor, că utilizezi un expert, că utilizezi trei experți în aceeași expertiză, sau că participă la realizarea expertizei și nenumărați alți experți parte, un lucru ar trebui să fie cert pentru toată lumea: rezultatul evaluării ar trebui să fie același sau să difere cu o marjă a cărei rezonabilitate, în funcție de dimensiunea sumei rezultate din evaluare, îndrăznesc să spun că nu ar trebui să depășescă 10%.

Regula este una de bun simț: un bun, evaluat la aceeași dată, în același scop, utilizând aceleași standarde de evaluare, iar evaluarea fiind făcută de persoane având aceeași calificare, nu poate avea valori fundamental diferite. Nu cred că este o scuză subiectivismul și faptul că este „opinia expertului”, deci ea poate fi oricât.

Expertul,  înțelegând obiectivele expertizei, trebuie să își desfășoare munca având ca bază un element esențial numit independența opiniei. Expertul parte, de exemplu, nu are rolul să țină partea părții cu orice preț, ci are rolul să își susțină partea prin asigurarea realizării unei expertize corecte indiferent dacă rezultatul mulțumeste partea sau nu.

Ce se întâmplă însă când rezultatele expertizei aceluiași bun sunt fundamental diferite (ajungând chiar de la simplu la dublu sau chiar mai mult), obiectivele expertizei sunt aceleași, și toți experții consideră că au dreptate? Este posibil așa ceva? Ce pot înțelege judecătorii când au de analizat între rezultate atât de diferite?

Eu nu cred că este posibil ca rezultatele să fie fundamental diferite. Deci nu pot avea dreptate toți experții, dacă rezultatele lor se găsesc în această situație. Cine spune însă cum e corect? Este o întrebare care astăzi nu își găsește răspuns în legislație. Există variante, pe care nu le dezvolt acum și aici.

O soluție însă ar fi ca experții să își conștientizeze rolul pe care îl au, să își asume misiuni de evaluare pentru care au nivelul profesional necesar și să nu uite niciodată că rezultatul expertizei nu este negociabil și nu depinde de nimic altceva decât de competența lor și de independența profesională.

Când toți experții vor înțelege același lucru, chiar dacă poziția lor de experți parte le permite conform legii să emită opinii separate, atunci rezultatul expertizei va fi asumat de către toată lumea și se va elimina o necunoscută din raționamentul judecătorului.

În această situatie, experții își vor câștiga încrederea de care au nevoie și, indiferent dacă este unul singur, sau sunt trei, vor ieși din calitatea de „amărâți”. Și am convingerea că și actul de justiție va avea numai de câștigat!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *